Lună: august 2018
Rugăciunea lui Iisus – cea mai scurtă cale spre ajutorul lui Dumnezeu
Orbii au rostit cuvintele „Fiul lui David, ai milă de noi” (Matei 20, 30), ceea ce înseamnă „Iisuse, ai milă de noi” şi le-a fost redată vederea; leproşii au spus-o
Read MoreDuminica a 14-a după Rusalii | Sfânta Liturghie – Sala Don Bassani
Cu ajutorul Domnului, duminică, 2 septembrie 2018, a 14-a după Rusalii (Nunta fiului de împărat), la Sala Don Bassani din Monte Compatri, vom săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie începând în
Read MoreUn alt „tâlhar” în cereasca Împărăție
Cine nu știe de celebrul personaj răstignit odată cu Hristos, Mântuitorul lumii, care, printr-o inspirată rostire – „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta” (Luca 23, 43) – a dobândit Raiul?
Read MoreCum putem spori duhovnicește?
Cu cât mai repede aţi dobândit o virtute, cu atât mai uşor o veţi pierde iară. Cu cât mai greu şi ostenitor aţi dobândit-o, cu atât mai neclintit veți rămâne.
Read More„Telefonul” de la miezul nopții
– Părinte, l-au întrebat o dată doi tineri căsătoriţi, seara când ne întoarcem acasă obosiţi de la serviciu, nu avem poftă de rugăciune. – Dar cum aveţi poftă de mâncare? Precum nu
Read MoreCum putem să dobândim Duhul Sfânt?
Cele mai cunoscute şi mai eficace mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt, conform cu învăţătura Sfintelor Scripturi şi cu experienţa marilor sfinţi, sunt următoarele: 1. Inima curată şi trupul neîntinat. 2. Smerenia. 3.
Read MoreNu e suficient a declara că suntem creștini, e nevoie a trăi ortodoxia
Astăzi poate mai mult ca altădată unii pretind a fi cineva înainte de a fi. Avem un imens spațiu informațional. Facebook-ul, de rând cu alte rețele de socializare, e la
Read MoreLasă-L pe Hristos să intre în inima și în viața ta!
A fi un creştin adevărat nu înseamnă numai a şti cine a fost Iisus Hristos… nu înseamnă numai a cunoaşte viaţa Lui din istoria biblică, ci înseamnă a-L primi pe Domnul în
Read MoreViața Sfântului Gheorghe Pelerinul
Încă din fragedă vârstă mânca puțin, postind, și iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului, chiar și atunci când nu erau slujbe, mai mult noaptea;
Read MoreScara urcușului Dumnezeiesc în iconografie
În iconografia bizantină putem remarca o icoană numită „Scara raiului”. Este o imagine deosebită, inspirată din cartea numită „Scara” a Sfântului Ioan Scărarul – lucrare alcătuită din treizeci de capitole
Read More