Duminica a doua din Postul Mare – 24 martie 2019 | Sfânta Liturghie – orele 9.30 – Sala Don Bassani

Cu ajutorul Domnului, Duminică, 24 martie 2019, începând cu orele 09.30, la Sala Don Bassani din Via Campogillaro Nr 19, Monte Compatri, vom săvârși Dumnezeiasca Liturghie, precedată de slujba Utreniei.

Partajați:
Read More

Cursul de limba română continuă | Vineri, 22 martie 2019 – orele 19.00

Cu ajutorul Domnului, vineri, 22 martie 2019, începând cu orele 19.00, la Biserica San Michele din Monte Compatri va avea loc Cursul de limbă și literatură română. Vă așteptăm cu

Partajați:
Read More

Cum, când şi de ce ne însemnăm cu Sfânta Cruce?

Semnul Sfintei Cruci se face corect astfel: Unim degetul mare, cu cel arătător şi cel mijlociu, simbolizând Sfânta Treime; Strângem celelalte două degete în palmă, simbolizând cele două firi ale

Partajați:
Read More

De ce Sfinţii Părinţi consideră moartea ca pe un dar de la Dumnezeu?

Întotdeauna moartea ne întristează inimile. De ce, atunci, ar trebui să o considerăm ca pe un dar de la Dumnezeu? Răspunsul evident este că moartea e singura cale către Împărăţia

Partajați:
Read More

Paraclisul Maicii Domnului la San Cesareo | Duminică, 17 martie 2019 – orele 17.00

Cu ajutorul Domnului, Duminică, 17 martie 2019, începând cu orele 17.00, la San Cesareo vom săvârși Paraclisul Maicii Domnului. Vă așteptăm cu multă bucurie!

Partajați:
Read More

Duminica Ortodoxiei – Dumnezeiasca Liturghie | Sala Don Bassani – orele 09.30

Cu ajutorul Domnului, Duminică, 17 martie 2019, începând cu orele 09.30, la Sala Don Bassani din Via Campogillaro Nr. 19, Monte Compatri, vom săvârși Dumnezeiasca Liturghie, precedată de slujba Utreniei

Partajați:
Read More

Cursul de limba română continuă vineri, 15 martie 2019 – Biserica San Michele din Monte Compatri – orele 19.00

Cu ajutorul Domnului, vineri, 15 martie 2019, începând cu orele 19.00, la Biserica San Michele din Monte Compatri, continuăm cursul de limbă și literatură română. Îi așteptăm cu multă bucurie

Partajați:
Read More

Începutul primăverii serbat cu multă bucurie de către copilașii Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul” Monte Compatri – San Cesareo

Cu ajutorul Domnului, duminică, 10 martie 2019, ne-am dorit să marcăm sosirea primăverii, tradiția Mărțișorului și Ziua Internațională a Femeii, printr-un moment artistic al copiilor din comunitate, care participă la

Partajați:
Read More

Paraclisul Maicii Domnului la San Cesareo – 10 martie 2019 – orele 17.00

Cu ajutorul Domnului, Duminică, 10 martie 2019, începând cu orele 17.00, vom săvârși Paraclisul Maicii Domnului la San Cesareo. Vă așteptăm cu multă bucurie!

Partajați:
Read More

Duminică – 10 martie 2019 | Sfânta Liturghie – orele 09.00 (Sala Don Bassani) | Moment artistic dedicat primăverii și zilei de 8 martie

Cu ajutorul Domnului, Duminică, 10 martie 2019, începând cu orele 09.00, vom săvârși Dumnezeiasca Liturghie, la Sala Don Bassani din Monte Compatri. De la orele 07.30 vom începe slujba Utreniei.

Partajați:
Read More